Am extins serviciile oferite partenerilor tradiţionali şi către alţi jucători din zona Utilităţi,  punând la dispoziţia acestora expertiza şi experienţa câştigate de TELETRANS în această  zonă de servicii.

Având în vedere cea mai importantă caracteristică a segmentului Utilităţi, competitivitatea pieţei rezultată în urma liberalizării şi restructurării, precum şi a intrării în competiţie a jucătorilor străini, am detectat ca nevoi imediate ale partenerilor noştri:

  • mangementul distribuţiei de utilităţi
  • planificarea capacităţii de producţie
  • monitorizarea consumurilor
  • securitatea
  • confidenţialitatea şi recuperarea datelor în caz de dezastru,
  • managementul relaţiilor cu clienţii, managementul cheltuielilor în facturare, dar şi al resurselor şi activelor

Serviciile pe care le oferim sunt:

  • Mentenanţa sistemelor şi echipamentelor de informatică de proces
  • Managementul sistemelor de informatică de proces
  • Elaborarea şi implementarea unor aplicaţii noi sau dezvoltări ale aplicaţiilor existente
  • Implementarea şi punerea în funcţiune a sistemelor informatice de proces
    • Sisteme EMS/SCADA ale operatorului de sistem şi transport, naţional şi teritorial, inclusiv echipamente RTU;
    • Sisteme DMS/SCADA pentru dispeceri de distribuţie şi dispeceri de hidroamenajare;
    • Sisteme SCADA pentru societăţile din domeniul transportului şi distribuţiei de apă, petrol şi gaze;
  • Integrarea în sistemul EMS/SCADA a noilor sisteme de comandă – control din staţiile electrice retehnologizate ale reţelei de transport;
  • Telecomanda/teleconducerea staţiilor electrice de la DET/DEN.